Comicarii

November 23rd, 2008

Am oscilat intre a scrie despre nivelul ingrozitor de slab al campionatului romanesc si alte cateva mizerii de campanie. Am ales cele din urma pentru ca desi nu mai sunt nici o noutate sunt adesea atat de idioate incat nu poti sa le ignori.

Am fost si eu unul din cei la care a ajuns fituica PDL-ista in care iesenii din Colegiul 8 ( cel care include si Copoul) erau invitati sa nu voteze pe Camelia Gavrila intrucat indirect l-ar vota pe Fenechium, Chiuariu&co. Poti sa nu o cunosti pe Gavrila si tot este evident ca aceasta nu poate fi manevrata de cineva, indiferent ca acel cineva se cheama Fenechiu sau altfel. Toate acestea se intampla pe fondul unei absente totale a lui Carlan din campanie. L-a vazut cineva iesind in media sau prin oras?? Eu nu am vazut nici bannere prea multe cu fata lui, nici pe strada nici in ziare. Troneaza in schimb, niste poze mari cu Stolojan care incurajeaza poporul sa voteze PDL, ceea ce demonstreaza, inca o data daca mai era nevoie, ca PDL chiar nu are oameni pentru uninominal. Nu degeaba au vrut sa blocheze uninominalul, nu??

L-am intrebat pe Carlan pe blogul lui, in termenii cei mai reverentiosi posibil, de ce nu apare in fata electoratului. Nu am primit nici un raspuns, dar toata lumea stie ca Danut fuge ca de dracu, constient fiind de imaginea sa publica dezastruoasa. Ma intreb cati ieseni vor inchide ochii la episodul Bancorex de pilda, din dragoste pentru partidul prezidential si-l vor vota pe acest Clyde de Bahlui. Eu sper ca putini.

P.S. Mi-au spammuit maxim reprezentantii PDL cutia postala cu fluturase portocalii in care troneaza imaginea Mihaelei Popa, dar ciudat, lipseste cea a lui Carlan, fiindu-i pomenit doar numele.

Suplimentul Academiei Catavencu numit “Lista Candidatilor patati” ni-l prezinta pe Danut Carlan astfel:

” A luat un credit de peste un milion de dolari de la Bancorex, pe care nu i-a mai returnat”

Dan Carlan e unul din cei mai vechi luptatori de prin politica ieseana si cu toate astea ramane si unul din cei mai antipatici. Cand democrat, cand liberal, cand democrat-liberal, dar intotdeauna in opozitie. A fost coleg atat cu Gavrila cat si cu Oprea in PNL, dar niciodata in aceeasi barca. E arhicunoscut momentul cand Carlan mai avea un pic si plangea de suparare ca Oprea ii tot da la picioare, favorizand-o pe Gavrila prin 2000 daca nu ma insel. Rolurile s-au schimbat putin, dar nu fundamental.

La alegerile din primavara, Carlan ,care stia de faptul ca el e bagat in seama si ramane in fata doar datorita intrigilor si golaniilor de doi lei, isi dorea din toata inima sa piarda Oprea alegerile constient fiind ca daca asa ceva se intampla el zboara. Mai mult decat atat a reusit performanta sa nu castige alegerile pt CJ desi a candidat impotriva lui Nea Costica Cubanezu’ si Traian Dobre, membru fondator PNL, ani de zile parlamentar PSD a carui imagine in municipiu Iasi e teribil de proasta.

Alegerile vin din nou si Carlan iar tremura dupa ultimele sondaje in care Oprea castiga lejer in Colegiul sau. Mai tremura si pentru ca treburile in colegiul lui stau la fel de prost. Gavrila e in fata cum cateva procente bune si nu pare a cobori. Carlan cunoaste capitalul “urias” de simpatie a iesenilor fata de persoana lui si de aceea sta in barlog si nu prea scoate capul in campanie. Luni, la stadion, Mihaelei Popa ii dardaiau chilotii de frig alaturi de voluntarii PDL adusi acolo sa tremure si ei alaturi de marea lidera si europarlamentara. Carlan statea acasa in pat la caldurica si se uita la meci pe GSP Tv.

Iesenii s-au saturat de Carlan si sper ca cei din Colegiul 8 sa inteleaga ca nu il pot vota pe Carlan doar pt ca face parte din PDL atat timp cat este una din cele mai uzate si mai penibile figuri de pe scena politica ieseana.

De fiecare data cand apare Foreign Policy pe taraba, stiu ca voi avea o lectura placuta pentru cateva zile. Dupa doar cateva pagini, am dat peste o casetuta mica in care Garry Kasparov isi da cu parerea despre o serie de probleme extrem de actuale in ceea ce priveste Rusia. Am sa transcriu o parte din ceea ce a raspuns marele sahist cu mentiunea ca acesta a devenit un reprezentant de marca al opozitiei pro-democratice, un adversar puternic al regimului Putin:

” Pentru multi rusi, milioane si milioane, anul 1991 a fost un dezastru. Nu ca ar mai fi avut iluzii despre Uniunea Sovietica, dar ei doreau schimbarea, voiau democratie, voiau libertate, voiau sa traiasca mai bine si , in loc de toate astea, au incasat un chix urias”

” Treptat, am ajuns sa fiu nu doar furios, ci rusinat de evenimentele din tara mea. Am realizat ca am o optiune foarte dificila: sa ma lupt cu acest regim sau sa plec din tara. Asta deoarece nu puteam sa suport sa-i vad pe banditii astia cum distrug viitorul tarii mele si sa nu fac nimic”

” Momentul final, care m-a facut sa iau o decizie, a fost masacrul de la scoala din Beslan. Dupa ce am vazut tragedia de la Beslan, mi-am dat seama ca a fost o crima cu sange rece, premeditata de Putin si de acolitii sai. Kremlinul a ordonat, fara ezitare, sa fie arsa scoala laolalta cu femei si copii- pentru mine asta a fost picatura care a facut sa se reverse paharul”

” Opozitia din Rusia nu are nici o strategie pe termen lung. Ne luptam ca sa supravietuim de pe o zi pe alta.”

” Imi amintesc cum unul din paznici m-a insotit pana pe acoperisul inchisorii pe unde ma plimbam si m-a intrebat: ” Cum se face ca un om incununat cu atata glorie ca tine a ajuns in inchisoare?”. Eu i-am raspuns: “In Rusia, oamenii ajung la inchisoare din doua motive: pentru crima sau pentru adevar”.

Multi din cei cu care am discutat in ultimul timp se indoiesc de tirania regimului din Rusia care incepe sa devina o mica URSS sub conducerea lui Putin. Personal, cred ca e o chestiune de timp pana cand vor aparea si primele actiuni violente indreptate impotriva pro-democratilor. Singura certitudine este ca acestia devin din ce in ce mai vocali si il deranjeaza rau pe noul Tar.

Nu avem dreptul sa ne plangem si sa speram la mai bine atat timp cat in cel mai popular joc sportiv, fotbalul si in politica se intampla o serie de fapte care ne ingrozesc. Foarte probabil se intampla si prin alte locuri, dar macar acolo au decenta sa le puna perdea si sa nu se mandreasca cu mizeriile lor.

Gainariile de pe la Comisiile Ligii si jafurile pe fata cu brichete sau sacose sunt practice obisnuite pentru Steaua, la fel cum PSD-ul se pregatea in 2004 sa puna monopolul pe romani inca vreo 20 de ani. In ultimul sondaj Steaua are 41% din numarul total de suporteri fata de 13% Dinamo si 11% Rapid la fel cum se pare ca PSD-ul ca castiga alegerile, gratie…ghiciti cui? Taranilor din mediul rural. Doar nu va inchipuiati ca Steaua are 41% printre intelectuali sau cei cu profesii liberale:)).

Atat politica cat si fotbalul sunt doua medii profund viciate de ban, dar noi le gustam cu o placere aproape tampa pe ambele. Mai mult decat atat, deseori ni se intampla aproape sa ne identificam cu o echipa/un partid care pana la urma, judecand la rece nu ne aduce mari beneficii. Nu putem trai insa fara o apartenenta. Cel putin eu nu pot. De aceea continui sa sper la un mediu mai salubru. Poate exista fotbal si fara Becali sau Turcu asa cum si PSD poate exista fara un idiot de teapa lui Geoana care e in stare s-o promita si pe ma-sa numai sa ajung prim-ministru. ( Apropo, sper ca ati auzit ca va face in prima sedinta de Guvern alocatiile pentru elevi, 2 milioane)

P.S. A venit azi la mine la usa un voluntar de-a lui Carlan si l-am intrebat daca are idee cam ce luzar sprijina. O zis ca nu il intereseaza ca el trebuie doar sa isi ia banii. I-am zis sa-mi dea toate fluturasele si ce mai avea pe acolo cu Carlan ca sa nu mai ajunga si pe altii care sa-l mai si creada. O plecat fericit omu ca si-a facut datoria si nu mai are nimic de imparit:)

Nu am scris de mult pe blog din lipsa de timp, dar si dintr-un sentiment de greata fata de ceea ce se intampla. Fiind amator de pariuri sportive, nu ma pot abtine sa nu fac si eu niste pronosticuri ca tot omul pentru alegerile ce stau sa vina. Avem din nou, politiciene care vor sa ajunga parlamentar dupa ce au facut politica cu fundul, oameni rutinati, caii invinsi inca de inainte sa inceapa cursa si fara indoiala mizerii de campanie. Normale. Nimic nou. Am ajuns chiar sa le savurez dupa ce mi-am facut antrenamentul cu caricaturile lui Nichita despre cuplul Oprea-Schroter.

Imi doresc ceva sa castige PNL-ul din motive nenumarate, dar asta nu ma impiedica sa fac si un exercitiu de obiectivitate in pronosticurile mele.

Colegiul 1: Traian Dobre (PNL), Constantin Serban (PDL), Luminita Iordache (PSD)
Colegiul 2: Relu Fenechiu (PNL), Daniel Matasaru (PSD), Dragomir Tomaseschi (PDL)
Colegiul 3: Petru Movila (PDL), Cristian Nechifor (PSD), Lucian Simirad (PNL)
Colegiul 4: Vasile Mocanu (PSD), Valerian Salavastru (PNL), Liviu Bulgaru (PDL)
Colegiul 5: Neculai Ratoi (PSD), Valerica Andronache (PDL), Vasile Gaboran (PNL);
Colegiul 6: Eugen Ticau (PNL), Anghel Stanciu (PSD), Gheorghe Cretu (PDL).
Colegiul 7: Cristian Adomnitei (PNL), Vasile Catea (PSD), Narciza Nedelcu (PDL)
Colegiul 8: Camelia Gavrila (PNL), Tudor Ciuhodaru (PSD), Dan Carlan ( PDL) - Cu mentiunea ca aici se va vedea in sfarsit cat de looser e Carlan cand are si candidati pe masura, nu Simirad sau Dobre. De fapt nu se schimba nimic. Carlan ramane un vesnic looser.
Colegiul 9: Doru Tompea (PSD), Daniel Oajdea (PDL), Constantin Fatu (PNL)
Colegiul 10: Marius Spanu (PDL), Neculai Volovat (PNL), Sorin Iacoban (PSD)
Colegiul 11: Constantin Neagu (PDL), Catalin Ivan (PSD), Cristina Dobre (PNL)- Recunosc ca aici sufleteste imi doresc sa piarda Ivan pentru aroganta lui de doi lei.
Colegiul 12: Nicusor Paduraru (PDL), Valer Dorneanu (PSD), Mugur Cozmanciuc (PNL)- Singurul Colegiu de deputati pe municipiu care isi alege deputatul cu majoritate.

SENAT
Colegiul 1: Varujan Vosganian (PNL), Marian Enache (PSD), Iulian Serban (PDL)- Castiga Varujan cu cel putin 60%.
Colegiul 2: Lucian Flaiser (PDL), Radu Terinte (PNL), Sorin Lazar (PSD)
Colegiul 3: Florin Constantinescu (PSD), Dorina Isopescu (PNL) ,Leonard Rusu (PDL)
Colegiul 4: Ioan Nani (PSD), Mihnea Hurmuzache (PNL), Mihaela Popa (PDL) - Daca Nani era propus de PDL castiga din primul tur. Oricum, avand in vedere capacitatile sale manageriale dovedite la Antibiotica anii de-a randul, va castiga Colegiul. Pentru Mihnea Hurmuzache am o simpatie deosebita datorita caracterului sau si , normal de altfel , pentru ca este NEGRUZZIST. Mihaela Popa poate avea norocul sa nu afle lumea ce fel de politica stie sa faca, altfel e sortita ultimului loc. Noroc de partid.

Colegiul 5: Dumitru Oprea (PDL), Marin Burlea (PNL), Constantin Neculau (PSD)- Victorie zdrobitoare a lui Oprea in fata unui om politic expirat ( Constantin Neculau ) si a unui pion care joaca cum i se canta.

Si totusi cum reusesc

October 29th, 2008

Incercam in postarea anterioara sa istorisesc cate ceva din realitatile “internetului pradalnic”, probleme care sunt intampinate zilnic de cei care utilizeaza internetul pentru a-si suplimenta bugetul.

Cum reusesc hackerii sa sparga diferite conturi si sa extraga bani e o discutie lunga si pe care nu o cunosc in amanunt. Pot insa sa ofer cateva explicatii cunoscute si ultradiscutate pe forumurile de specialitate. Am sa utilizez cazul prietenului meu bosniac drept suport.

In ceea ce priveste conturile de Google Adwords, acestea sunt adesea sparte prin ceea ce se numeste phishing e-mail or phishing website. Cu alte cuvinte, hackerii creeaza spre exemplu o pagina asemanatoare cu cele utilizate de yahoo pentru intrarea in mail, dar cineva care nu cunoaste smecheriile, pune userul si parola da enter cum este normal, dar deodata pagina i se inchide. O deschide din nou si acceseaza mailul in ideea ca o fi fost vreo eroare. Sunt erori, dar nu tot timpul. Paginile acestea de phising sunt “bagate” in fata de o serie de virusi pe care un utilizator de internet obisnuit ii poate lua de pe orice site. Virusul intra, se instaleaza in Tool Bar si de acolo in putin timp ofera hackerului posibilitatea de a intra in toate conturile d-voastre accesate doar prin intermediul unor parole.

Prietenul meu din Bosnia a avut contul spart dupa ce hackerul i-a introdus un troyan Back Door. Anti-virusul nu era updatat, Firewall-ul inactiv si nici nu a cercetat paginile cu optiunea oferita de IE 7 impotriva phishingului. Toata distractia l-a costat 9000$. Banii probabil ii va recupera de la Google din moment ce vorbim de un “Unauthorized access” usor identificabil in baza lor de date. Ramane insa problema, impotriva careia nu sunt gasite solutii de multi ani. In tot acest rastimp baietii rusi, isi fac treaba si fiecare zi ce trece ii fac mai bogati cu cateva zeci de mii de dolari sau euro.

Ramane sa revin asupra subiectului odata ce obtinem noi date de la firma cu care a lucrat hackerul nostru sau de la Google.

Scriam acu ceva timp despre actiunea FBI-ului care l-a condamnat in cele din urma pe unul din cei care detinea un Torrent. De asemenea mentionam cateva detalii despre un spammer spaniol, aflat la o varsta la care multi se ocupa cu lucruri serioase si care primise nu mai putin de 18 sau 20 de ani de puscarie pt spamm. E drept un spamm absolut turbat de cateva milioane de mailuri pe zi.

Zilele trecute, mi-a fost insa dat sa intru prin natura job-ului pe care il am, intr-un alt universal absolut dement. Cel al hackerilor de conturi Google Ad Words. Pe scurt, unul din clientii companiei la care lucrez investea in jur de 2000$ zilnic in programul lansat de Google prin care iti poti face publicitate obtinand primele locuri ( cele colorate din susul paginii) platind pe fiecare click. Totul merge bine intrucat profitul era unul substantial. Pana la un moment dat cand acesta pleaca din tara lui de origine ( Bosnia) pentru cateva zile in vacanta. Asta se intampla pe 23 octombrie.

Pe 27 octombrie intru pe ICQ sa-mi incep ziua de lucru si vad offline de la tipul respectiv: “Bro, bad news my Google Adwords account was hacked”. Era on-line asa ca l-am intrebat repede despre ce e vorba. pe scurt, nenea hacker, isi facuse publicitate pe banii bosniacului, in 2 zile de vreo 9000$.Stiam domeniile catre care s-a dus trafficul asa ca am purces la o mica investigatie. Am aflat ca respectivul hacker lucreaza sub numele de Tom Fuhrer si ca multe din domeniile lui ( peste 1000 ) au hostul la EstDomains, un furnizor de servicii din Rusia. Ma asteptam sa fie legaturi cu Rusia stiind ca cei mai mari hackeri sunt rusi.

Am contactat respectiva firma din pozitie oficiala pentru a primi un raspuns ferm pentru a ne mai apropia un pic. Am vbit cu un tip pret de vreo ora si concluzia a fost ca nu stie cine e posesorul cardului cu care a platit respectivul hacker domeniile si hostingul intrucat el a facut acea tranzactie prin intermediul unui reseller ( O companie care intermediaza, grosso modo). Am primit detaliile pentru a vorbi cu un nou tip, in speranta ca voi afla ceva nou. Deocamdata nici un raspuns.

Pe de alta parte, Google continua ancheta, dar am fost curios sa vad cate cazuri asemenea au fost in ultimul timp. Multe. Un numar urias de marketeri care au pierdut si 35000 de euro in 12 ore.

Am sa revin zilele urmatoare cu mai multe detalii despre cum actioneaza si ce mai e nou in cazul prezentat in paragrafele anterioare.

Se ingroasa gluma

October 15th, 2008

Intrucat lucrez in domeniu de ceva timp, mi-a sarit in ochi o stire de la sectiunea Mozaic IT din Business Magazin care avea ca titlu “Prison2Prison”. Subiectul este interesant si pentru ca incep sa se inmulteasca astfel de cazuri semn ca FBI-ul incepe sa realizeze ca cele mai mari ilegalitati, dupa cele la nivel mare, se fac pe internet. E bine si nu e bine in acelasi timp pentru utilizatorii obisnuiti, dar implicarea unor astfel de autoritati va scadea fara indoiala numarul ( destul de mare a celor care fac averi uriase pe internet).

Acesta este articolul in cauza:

“Daniel Dove, un american de 26 de ani din Virgina, a fost condamnat la 18 luni de inchisoare si o amenda de 20.000$ pentru rolul jucat in administrarea site-ului de torente EliteTorrents.
Sentinta pune capat unei saga 2.0 inceputa in 2005, cand FBI si ICE ( U.S. Immigration and Customs Enforcement) inchideau EliteTorrents, la acea vreme un tracker de file sharing cu peste 130.000 de membri.
Ceilalti doi administratori ai site-ului au primit condamnari mai usoare in urma unor intelegeri cu autoritatile. Doug a fost singurul care a pledat nevinovat si a ajuns in fata unui juriu, fiind acuzat printre altele ca s-ar fi ocupat de gasirea si recrutarea de uploaderi cu largime de banda de zeci de ori mai mare decat cea a conexiunilor tipice si ca a operat un server de mare viteza pentru distribuirea de material piratat.”

Incep baietii buni sa realizeze ca sunt multi baieti rai pe internet care sunt deja multimilionari in dolari sau euro. Nu mai devreme de acum 6 luni, in Spania a fost prins si condamnat la nu mai putin de 18 ani un spammer, arhicunoscut in industrie care avea venituri de 12 milioane de euro lunar. Ce va urma…

Asa e cand iti pierzi coroana

October 11th, 2008

Dupa dezamagirea de la Campionatul European au urmat rezultatele rusinoase cu Lituania si Feroe iar echipa noastra nationala mai demonstra inca o data ca e departe de ceea ce credem noi ca este. De multi ani traim sub auspiciile generatiei lui Hagi si asta nu face decat sa dauneze intrucat comparatiile peste timp nu sunt legitime in fotbal asa cum nu sunt nici in istorie. Nu poti compara o generatie fotbalistica cu alta asa cum nici mentalitatile oamenilor din secolul XVIII nu pot fi judecate prin prisma ideilor impartasite de contemporaneitate.

Nu mai suntem o echipa mare si se simte. Echipele mici ca Lituania si Feroe nu se mai aglomereaza in aparare sperand sa ia cat mai putine ci din contra incep sa fie agresive in atac in fata Romaniei. Echipele mari desi declara ca ne respecta ne trateaza de sus in multe cazuri, imagine clara a propriei noastre micimi. Ne aflam in pozitia unui tiran care a condus ani buni prin teroare, fiind respectat din cazua fricii de catre supusii sai, care odata detronat este ucis cu pietre. Nu mai speriem pe nimeni, suntem inofensivi complet.

Am condus cu 2-0 norocos pe Franta dupa care am adoptat pozitia unei echipe mici, incercand sa aparam avantajul. Cu alte cuvinte, ne-am cacat pe noi din cauza unei Frante schioape, cu aceeasi jucatori depasiti, revigorata putin fata de European prin aparitia unui Sagna sau a lui Gourcouff. Presa de la noi din tara cred ca ar trebuie sa fie mai permisiva si sa invete o lectie simpla pentru unii, mai grea pentru altii, cea a umilintei.

Trebuie sa incetam sa avem pretentii uriase de la o echipa mica, sau vom continua sa traim dezamagiri dupa dezamagiri. E o ecuatie simpla care poate fi rezolvata prin tratarea echipei nationale cu bunavointa si larghete.

Posted in Fotbal | No Comments »

O decizie responsabila

October 4th, 2008

Deplangeam in articolul trecut marea eroare votata de parlamentari orbeste cu privire la marirea salariilor la profesori cu 50%, dar nu ma asteptam la o reactie din partea vreunui partid atat timp cat ne aflam in campanie electorala. Premierul Tariceanu a atacat in Justite masura aberanta si va avea fara indoiala succes.

Prim-ministrul a luat o decizie respnsabila cand altii promit zeci de mii de euro celor care se intorc in tara sau doresc sa trimita cosmonauti pe luna. Tot in aceste vremuri sumbre, un alt partid se aliaza cu PRM-ul ingroziti fiind de un uninominal care le va darama castelele de nisip inainte de a ajunge la ciolan. Pe fondul acestor miscari, PNL-ul prin vocea lui Calin Popescu Tariceanu transmite un mesaj electoratului capabil sa inteleaga un minim de politica si joaca o carte importanta. Isi va atrage mania a peste 1 milion de profesori si functionari publici, dar o face pentru a nu lasa prapad dupa ce-si va parasi functia in toamna, daca va fi nevoit sa o faca. PNL-ul reuseste sa nu cada in plasa populismului de 3 lei practicat de PDL si ma simt mandru de asta. Sunt momente cand demnitatea de a privi in urma asupra a cele ce-ai facut fara groaza este mai presus de un vot venit din goliciunea stomacului.

Toate astea se intampla cand Basescu vorbeste la televizor curgandu-i din gura si povestind ce manca el cand era mic.