Un om de dreapta este un roman absolut

De fiecare data cand apare Foreign Policy pe taraba, stiu ca voi avea o lectura placuta pentru cateva zile. Dupa doar cateva pagini, am dat peste o casetuta mica in care Garry Kasparov isi da cu parerea despre o serie de probleme extrem de actuale in ceea ce priveste Rusia. Am sa transcriu o parte din ceea ce a raspuns marele sahist cu mentiunea ca acesta a devenit un reprezentant de marca al opozitiei pro-democratice, un adversar puternic al regimului Putin:

” Pentru multi rusi, milioane si milioane, anul 1991 a fost un dezastru. Nu ca ar mai fi avut iluzii despre Uniunea Sovietica, dar ei doreau schimbarea, voiau democratie, voiau libertate, voiau sa traiasca mai bine si , in loc de toate astea, au incasat un chix urias”

” Treptat, am ajuns sa fiu nu doar furios, ci rusinat de evenimentele din tara mea. Am realizat ca am o optiune foarte dificila: sa ma lupt cu acest regim sau sa plec din tara. Asta deoarece nu puteam sa suport sa-i vad pe banditii astia cum distrug viitorul tarii mele si sa nu fac nimic”

” Momentul final, care m-a facut sa iau o decizie, a fost masacrul de la scoala din Beslan. Dupa ce am vazut tragedia de la Beslan, mi-am dat seama ca a fost o crima cu sange rece, premeditata de Putin si de acolitii sai. Kremlinul a ordonat, fara ezitare, sa fie arsa scoala laolalta cu femei si copii- pentru mine asta a fost picatura care a facut sa se reverse paharul”

” Opozitia din Rusia nu are nici o strategie pe termen lung. Ne luptam ca sa supravietuim de pe o zi pe alta.”

” Imi amintesc cum unul din paznici m-a insotit pana pe acoperisul inchisorii pe unde ma plimbam si m-a intrebat: ” Cum se face ca un om incununat cu atata glorie ca tine a ajuns in inchisoare?”. Eu i-am raspuns: “In Rusia, oamenii ajung la inchisoare din doua motive: pentru crima sau pentru adevar”.

Multi din cei cu care am discutat in ultimul timp se indoiesc de tirania regimului din Rusia care incepe sa devina o mica URSS sub conducerea lui Putin. Personal, cred ca e o chestiune de timp pana cand vor aparea si primele actiuni violente indreptate impotriva pro-democratilor. Singura certitudine este ca acestia devin din ce in ce mai vocali si il deranjeaza rau pe noul Tar.

Nu am sa ma apuc sa emit judecati de valoare in legatura cu un subiect atat de complex intrucat nu am inca cunostiintele necesare, dar am fost incantat sa vad emisiunea de azi a lui Stelian Tanase, cel care si-a propus sa discute despre “Istoria comunismului” ca materie de studiu la elevii de liceu si vechea dilema in legatura cu crimele impotrive evreilor.

Mi-am focalizat atentia asupra primulul subiect intrucat vreau sa imi iau masteratul in “Istoria comunismului” atunci cand va veni vremea si eram direct interesat de impactul pe care ideea implementarii unei astfel de materie inca din liceu, il va avea. S-au discutat multe lucruri interesante cu atat mai mult cu cat Stelian Tanase preda un astfel de curs la Universitatea din Bucuresti. Intrebarea emisiunii era: cat de necesara este o reintoarcere intr-un trecut intunecat si cat de interesati sunt tinerii de acest aspect.

De imposibilitatea necesitatii intelegerii istoriei m-am lovit mereu si nu intotdeauna am simtit nevoia sa ma explic, dar cred ca istoria comunismului este ceva special intrucat se apropie mai mult de profilul lucrurilor care sunt gustate de tineri: de povesti cu un caracter atat tragic sau dramatic dar si comic, desprinse din trecutul nostru recent. Nu e nici istoria indepartata a Evului Mediu si nici nu are nimic comun cu romantismul istoriei moderne. E de acum 20-25 de ani, cu martori inca in viata ce sunt capabili sa ne ofere o imagine panoramica detaliata asupra nenorocirii pe care acest curent politic a propavaduit-o in Romania.

Cat timp vor mai exista oameni care vor plange dupa traiul de inainte de 1989, Istoria comunismului va fi o necesitate care nu are nevoie de nici o alta explicatie asupra importantei sale iar ideea cu privire la studiul comunismului in liceu si in facultate este mai mult decat bine-venita.

Termentul de capitalism care astazi este pe buzele tuturor are o nuanta istorica aparte si poate este tratat prea mult prin prisma semnificatiei sale actuale uitandu-se originile cat se poate de interesante ale acestuia si drumul sinuos pe care l-a parcurs pana in contemporaneitate sprijinindu-se pe o clasa de oameni aparte: Burghezia.

Burghezia este o categorie sociala care m-a atras mereu din punct de vedere socio-istoric intrucat a fost fauritoarea statului national si a deschis drumul omenirii spre progresele necesare unei astfel de evolutii. Nu avusesem posibilitatea sa citesc un studiu asupra acestor doua aspecte: burghezia si capitalismul pana acum cateva luni cand mai mult sau mai putin fortat am lecturat cateva aspecte din Max Webber si Werner Sombart. Nu am sa plictisesc lumea cu detaliile stiintifice asupra aparitiei si dezvoltarii capitalismului in Evul Mediu, ci am sa va recomand o carte, mai aproape de vremurile noastre, dar care e un volum de socio-istorie a capitalismului, burgheziei si liberalismului exceptional.

Cartea lui Stefan Zeletin nu e o prezentare stiintifica si nici o carte de istorie politica. E o reliefare sociologica a impactului pe care burghezia l-a avut la noi in tara si ofera o serie de explicatii cu privire la modul in care aceasta a patruns la noi in tara, cum s-a manifestat, cu ce succes si ce viitor are. ( Prezent in cazul nostru intrucat a fost scrisa in 1925 ). Reediatarea volumului dupa aproape 90 de ani e o dovada clara asupra calitatii acestuia.

Garantez ca va fi o lectura placuta pentru cei care se simt liberali, dar si pentru cei care nu se simt intrucat dupa cateva pagini ideea de liberalism le va surade. Am trecut un pic peste acea parte liberala a capitalismul situandu-ne pe treapta urmatoare, cea a imperialismului salbatic, dar o mica intoarcere in timp nu ne strica ci din contra, ne mai lumineaza un pic calea spre acea luminita de departe.

Ultimul numar din Money Express ne prezinta printre alte subiecte interesante si o traducere din “New York Review of Books” a articolului scris de Orville Schell numit: “China: umilinta si Olimpiada”. Autorul este unul din cele mai cunoscute personaje in ceea ce priveste relatiile dintre SUA si China avand scrise despre acestia din urma nu mai putin de 9 carti.

Articolul mi s-a parut interesant si pentru ca nu aveam o imagine clara a evenimentelor din acea zona. Nedorindu-se a fi neaparat un articol cu caracter istoric, “China: umilinta si olimpiada” ne prezinta anumite aspecte ale mentalului colectiv chinez, afectat de cele intamplate in ultimii 100 de ani. Olimpiada este privita ca modalitatea perfecta de a demonostra ca o natiune care si-a stabilit ca data oficiala o zi a umilintei este capabila de a reinvia si a trece peste patimile trecutului. Este vizata de asemenea latura nationalista, autorul observand cu mirare cum si cei tineri au fost crescuti in spiritul revoltei fata de Vest, dovada clara a complexului de inferioritate care se manifesta in China la toate nivelele.

Pentru a da un contur final acestui mic comentariu in legatura cu exceptionala realizare a lui Orville Schell am sa citez cateva din cele mai importante opinii reproduse in acest articol:

“Problema umilirii la care Vestul ne-a supus e intotdeauna inauntrul nostru, chiar si cand nu ne dam seama” - Chen Shi-Zheng, cineast

“Dalai Lama este un monstru care are chip uman, dar inima de bestie”- oficial chinez

“De-alungul timpului am privit in acelasi fel strainii-fie ne-am uitat la ei de jso ca la niste zei, fie de sus ca la niste animale salbatice”- Lu Xun, scriitor

“O natiune obsedata de medaliile de aur, nu e o natiune increzatoare”- Xu Guoqi, scriitor

Ieri am stat de vorba cu Alex Ciobanu printre altele si despre pericolul rusesc care paste zona din jurul Marii Negre. Nu acum, poate peste cativa zeci de ani. Am incercat sa ii explic ca rusii, pe langa faptul ca undeva in sub-constientul lor vor pastra mereu eticheta de sovieticii, sunt singurul popor care are atat la nivelul mentalului colectiv ca stat, dar si unitar la fiecare cetatean in parte pastreaza acea tendinta expansionista. Daca nu e teritoriala ca acum acum 50-60 de ani, e economica sau doar asa de dragul muschilor. Alex s-a declarat sceptic din punctul asta de vedere asa incat am cautat sa ii ofer un exemplu care sa imi sustina afirmatiile, sa il conving macar un pic de veridicitatea impresiilor mele. ( neautorizate si mai degraba amatoare, e drept)

Noul numar din “Historia” aduce in prim-plan un subiect despre care stiam in mare, dar care mi-a starnit interesul. Masacrul de la Katyn din primavara anului 1940 este poate cel mai sangeros eveniment din cel de-al doilea Razboi Mondial si este o pilda care nu trebuie uitata. In septembrie 1939 Armata Rosie patrunde in Polonia si multi militari si civili cad prizonieri fiind dusi ulterior in temnite din Ucraina sau Bielorusia. Au intrat pe mana NKVD-ului care i-au anchetat timp de mai multe multe luni iar deznodamantul a fost sumbru. TOTI cei peste 14.000 de prizonieri au fost executati dupa un ritual absolut diabolic, fiind facute liste cu fiecare, data cand urmau sa fie impuscati si locul unde trebuiau ingropati.

Cum era si normal dupa o perioada se declanseaza un important conflict diplomatic intre sovietici si nemti fiecare acuzandu-se de moartea polonezilor. La scurt timp au fost implicate si Marea Britanie si Statele Unite. Dupa mai multe inspectii ale Crucii Rosii si a unei mari echipe formate din doctori specialisti din peste 10 tari s-a ajuns la concluzia ca au fost omorati de arme si de baionete cu 3 lame utilizate doar de sovietici. Cruzimea a fost recunoscuta in cele din urma de conducatorii rusi, care insa au refuzat chiar si dupa 1990 sa recunoasca tot evenimentul ca fiind un genocid. Mai mult decat atat in 2005 acestia declara ca “nu se poate discuta nici despre crime de razboi sau crime impotriva umanitatii cu atat mai putin despre un genocid asa cum doresc omologii nostrii polonezi”.

Toate povestea nu are nevoie de nici un comentariu, dar reactia Rusiei de acum 3 ani cred ca este edificatoare cu privire la modul de a reactiona a Rusiei. De asemenea as vrea sa va mai redau parerea fiului lui Stalin, Iakov, aflat la acea vreme in captivitate la Lubeck despre oroarea din primavar anului 1940: “De ce atatea tanguiri pentru 10.000 sau 15.000 de polonezi? La colectivizarea Ucrainei au pierit 3 milioane de oameni.Ce treaba am avea noi cu ofiterii polonezi…Intelighentia era elementul cel mai periculos pentru noi, de ea trebuia sa scapam”. Fara cuvinte…

Nu ma pot lauda cu un blog care sa aduca zilnic sute de vizitatori, dar am avut norocul sa gazduiesc o persoana importanta zilele trecute. In urma acestei postari, autoarea cartii recomandate, doamna Mioara Anton, a ajuns pe blog ( cum? nu stiu). Prezenta dumneai si faptul ca si-a facut timp pentru a posta si un comentariu recunosc ca m-a incantat si m-a facut sa inteleg ca nu scriu chiar degeaba.

Aruncata de comunisti la cosul de gunoi al istoriei prin cenzura dementa pe care au aplicat-o, regina Maria cred ca inca nu este indeajuns reabilitata in ochii contemporaneitatii. Azi 18 iulie se implinesc 70 de ani de la decesul sau iar revista Historia ii dedica un numar omagial deosebit si meritat de cea pe care soldatii raniti din prima conflagratie mondialao numeau “mama” datorita modului in care ii ingrijea si se interesa de soarta fiecaruia. Provenita dintr-o familie de renume cu vechi radacini nobiliare, nepoata a Reginei Victoria si avand unchi pe tronul Germaniei sau Belgiei, Regina Maria putea sa ocupe tronul in liniste plimbandu-se de la Balcic la Pelisor, neimplicandu-se in viata politica asa cum alte regine ale vremii o faceau. A ales insa sa fie altfel pentru ca a simtit ca este datoare natiunii romane, cea care a adoptat-o cu bratele deschise.

S-a bucurat de un respect urias atat din partea personalitatilor politice atat din tara cat si din strainatate, dar si din partea oamenilor de rand care o intampinau in numar mare oriunde aceasta se ducea. Am ales trei paragrafe din care unul e din “De la inima mea la inima lor” si ofera o dimensiune reala a relatiei sufletesti pe care regina a stabilit-o cu romanii.

” Iubirea mea pentru aceasta tara, pe care am facut-o a mea prin lacrimi si suspine, a ajuns pentru mine ca o religie. Ma simt legata de ea prin lanturi de otel, legata prin inima, prin creier si prin sange. Simt ca fiecare din cei sase copii pe care i-am dat, e unul din inelele acestui lant pe care numai mopartea si dezastrul il pot sfarama” - De la inima mea la inima lor”

” Privirile pline de recunostiinta cu care sunt primita pretutindeni, dragul nume de “mama” pe care mi l-au dat soldatii raniti, increderea nestirbita pe care atat de multi si-au pus-o in mine, nerabdarea cu care sosirea mea este asteptata mereu- toate acestea recompenseaza din plin munca mea.
Indiferent ce-mi va rezerva viitorul, succesul sau esecul, de un lucru voi fi mereu sigura: de dragostea si increderea POPORULUI MEU! De aceastea nu voi putea fi niciodata provata!” ( din articolul “Queen in a Crisis” publicat in The Ladies’ Home Jurnal,dec 1918 )

“Din balconul meu parizian, asta seara, ascult murmurul astrilor in cer. Ma gandesc la pastorii Carpatilor, care spun privind o stea: MOARE O REGINA! O regina a plecat, dar ea a fost a noastra si va ramane nemuritoare in inimile Romanilor…” ( Elena Vacarescu,Paris,22 august,1938)

Cele 3 citate realmente emotionante, preluate din Revista Historia ( pe care o recomand si celor care nu sunt pasionati de istorie) sintetizeaza rolul pe care Regina Maria l-a avut nu doar ca si purtatoare de coroana ci mai ales ca instanta morala la care mereu te poti raporta ca la un exemplu de patriotism si frumusete sufleteasca. Unei asemenea DOAMNE ii pot fi iertate toate defectele si greselile intrucat istoria isi spala cu grija exponatele de asemenea statura.

P.S. Ii suntem datori atat ei cat si marelui om de stat Ionel Bratianu pentru intrarea Romaniei de partea Antantei, impotriva Germaniei, tara de bastina a regelui Ferdinand. Numai si pentru acest lucru fiecare roman trebuie sa stie macar cine a fost Regina Maria.

Nu este chiar domeniul meu de interes, dar nu citisem nimic pana acum in legatura cu propaganda din timpul unei conflagratii. Autoarea Mioara Anton reuseste in “Propaganda si razboi” sa ofere multe informatii interesante despre ce a reprezentat si in ce masura a influentat propaganda romaneasca cursul celui de-al doilea razboi mondial, sub forma unui text placut si usor de citit . E greu sa rezum aproape 400 de pagini ce au peste 1500 de note de subsol, dar am sa enumer cateva din capitolele volumului in speranta ca va vor starni interesul:
- “Partidele istorice. Intre salvarea interesului national si realitatea dezastrului”
- “Grupul etnic german. Intre nesupunere si compromis:minoritatea maghiara. Minoritatea evreiasca.”
- “Actiunea propagandistica romaneasca la: Berlin,Roma,Sofia,Berna,Paris si Helsinki”
- “Aici, radio BBC. Vine armata Armata Rosie!”

Nu au fost multe carti care sa ma dea pe spate, dar ceea ce am gasit in acest volum mi-a revolutionat modul de a privi propaganda. Acest termen imi era structurat vag si doar la nivelul teoretic. Dupa ce am terminat de citit toata aceasta viziune limitata mi-a fost schimbata complet. E de ajuns sa va spun ca Ministerul Propagandei condus de Mihai Antonescu initiase nu mai putin de 20 de radiouri in limba rusa pentru a-i descuraja pe soldatii Uniunii Sovietice chiar daca acestia obtineau victorie dupa victorie.

Pentru cei care au timp, garantez ca va fi o lectura placuta chiar daca nu sunteti pasionati de istorie.