Archive for the ‘Fotbal’ Category

La multi ani Rapid Bucuresti!

Wednesday, June 25th, 2008

Astazi, frumosul nostru Rapid implineste 85 ani de ani. Parafrazand un bun prieten:” Orice femeie si-ar dori sa fie iubita asa cum iubim noi Rapidul nostru drag!”

In continuare am sa redau mesajul unuia din suporterii care au venit pe jos de la Ploiesti dupa primul titlu obtinut in 1967. A strabatut 70 de kilometri insa a contat prea putin.

Dragostea mea, Rapid Bucuresti!!!

Afla despre cel mai mare admirator si suporter al tau ca… sunt bine, sanatos,ceea ce iti doresc si tie.

In 1967 am fost campion pentru prima data, dupa o suferinta indelungata, pricinuita de ratarea “pe potou”a mai multor titluri de campioana a Romaniei. Iti spun cu sinceritate, am plans cu lacrimi de crocodil pe stadionul Petrolul Ploiesti cand am terminat cu umilinta, cu ironiile colegilor de liceu : in sfarsit,eram campioni pentru intaia oara!!! Te rog sa ma crezi, ma dor si acum talpile picioarelor, parcurgand pe jos distanta Ploiesti-Targoviste, drept rasplata pentru izbanda echipei mele favorite, dar asa fusese conventia : galeria proaspetilor campioni din 1967 va face cale intoarsa “pe calcaie”, adica pur si simplu pe descultelea, nicidecum la “ia-ma,nene!”,macar.

Dar CE FRUMOS A FOST !!!…

As da mult din viata sa mai pot avea prieteni fanatici dinamovisti, stelisti, petrolisti si nu numai, care sa ma felicite, sa ma imbratiseze si sa se bucure alaturi de mine pentru succesul Realului meu din Giulesti, dar “vremile” s-au schimbat!?…
Poate anul acesta, cu noile “bijuterii de jucatori straini” sa putem aduce iarasi titlul de campioni in curtea proprie, vreau sa testez “prietenii care la nevoie se cunosc”: vor mai fi ei alaturi de bucuria mea?

Te rog, da-mi acest prilej in anul aniversar al implinirii celor 85 de ani de activitate, nimeni nu se va supara pe noi, romanii adevarati ne vor felicita : SA FIM NOII CAMPIONI LA FOTBAL AI ROMANIEI PE ANUL 2009, poate vom reusi din nou performante europene cele mai mari, ca inainte de razboi.

Draga mea echipa Rapid Bucuresti, iti urez sa fii sanatoasa,”LA MULTI ANI!!!”, te rog sa-mi faci fericiti prietenii rapidisti de pretutindeni, sa ne revedem cu bine, impreuna cu toata suflarea de fanatici si increzatori care ne sunt alaturi.

TE IUBIM, RAPID BUCURESTI!!!… FORZA,REAL GIULESTI!!!…

sursa: draga mea prietena Crisa de la www.rapidisti.ro

Cum sa nu iti placa Turcia?

Saturday, June 21st, 2008

Ca amator de fotbal de calitate nu are cum sa te lase rece meciul de aseara dintre Turcia si Croatia. Nivelul nu a fost unul extraordinar, dar in fotbal desi se joaca chiar si 120 de minute e deajuns sa se intample ceva memorabil intr-un minut pentru ca impresia proasta de pana atunci sa se schimbe. Asa a fost si aseara cand turcii au reusit iar sa arate ca fotbalul tine mai mereu cu cei curajosi ( vezi Nea Piturca ca se poate si altfel? ) si dupa ce au intors rezultatul de la 0-2 la 3-2 cu cehii( dupa cum se jucase parea aproape imposibil) au comis-o iar.

Ar fi pierdere de vreme sa povestesc ce s-a intamplat timp de 119 minute. Min 119 si vreo 40 de secunde, marcheaza croatii dupa o gafa imensa a lui Rustu. Se arata prelungirile-1 minut, degajeaza acelasi Rustu si de nicaieri Semih prinde un sut direct in vinclu. Penalty-urile au fost fara istoric, croatii reusind “performanta” sa dea pe langa poarta 2 din cele 4 penalty-uri executate.

Ma intreb…daca turcii au avut puterea ca in 4 zile sa revina impotriva unor cehi care-si jucau si ei calificarea de la 0-2 la 3-2 si aseara impotriva Croatiei desi luase practic gol in ultimul minut de prelungire pe o gafa monumentala de portar…Noi de ce nu am reusit sa atacam o Olanda complet neinteresata sa mearga mai departe alaturi de Italia?

Si mai sunt curios sa stiu cat de profesionist esti cand la pauza e 0-0, ai nevoie sa bati pt a te califica si tu ca jucator care ai salariu de peste 20 de miliarde pe an devii demoralizat ca rivala la locul 2 conduce cu 1-0. Uite ca turcii au putut da gol chit ca situatia lor era chiar mai dramatica.

P.S. Mai mult decat atat Turcia chiar joaca fotbal. Bineinteles insa ca vor fi eliminati de favorita mea Germania:)

Ne-am mintit singuri

Wednesday, June 18th, 2008

Ne-am mintit cand am crezut ca jucand fotbal doar vreo 60 de minute din 270 am putea sa mergem mai departe. M-am gandit sa pun titlu ” Recunosc am greshit” admitand ca am a avut incredere prea mare in Piturca cand prietenul Iomisaici imi spunea ca sa nu imi obosesc gura degeaba ca e un antrenor fricos. Am gresit. Piturca nu numai ca e lipsit de curaj, dar e lipsit de inteligenta. Nu pot accepta ca s-a putut gandi la 1-0 pt Italia cu un om mai mult pe teren si 1-0 pt Olanda sa scoata varf si sa bage varf.

Nu poate sa vina acum umil si cu basca scoasa din cap intinsa in fata suporterilor romani cersind respect pentru ca prin tactica lui imbecila ne-a distrus visul de a fi mai mult decat “un pisat in vant” in fotbalul european. Acceptand sa joace la mica ciupeala, la egalul ala mizerabil asteptand sa se intample cine stie ce minune la Franta-Italia cred ca a distrus si actuala generatie de jucatori care acum sunt fara indoiala o generatie de ratati cum dorea Chivu sa ne arate ca nu sunt. Nu Mutu e vinovatul ci aceasta caricatura de antrenor care il baga in teren pe Cocis sau Nicolita. Nicolita care este singurul jucator de la CE care a centrat in halul ala exportand modelul tipic romanesc “centrare pe dupa poarta” si in Elvetia.

“Baietii au cazut moral cand au auzit ca dincolo conduce Italia cu 1-0″. Ce motiv mai evident poate exista ca Piturca s-a gandit sa joace la egal sperand in egal si dincolo? De ce nu a inceput meciul cu Dica mult mai ofensiv decat un Cocis rasuflat si de 2 lei care fusese slab si prea defensiv si cu Franta? Este peste puterea mea de a gandi de ce trebuie sa te aperi cand ai calificarea in propriile maini in fata unei Olande cu 6 puncte si care isi menajeaza 9 titulari.

Ne-am mintit singuri crezand cu mimand fotbalul poti ajunge undeva. “Marea mincinoasa” de acum 4 ani pleaca acasa la fel ca si noi. Fara nimic. Apreciez la Piturca faptul ca ne-a scutit de emotii si regrete. Am jucat atat de prost incat pana si eu, un chibit am inteles ca daca mergeam in sferturi ajungeam la o masa a bogatilor unde noi ne prezentam cu pantalonii bagati in sosete si slapi. Sa fim sinceri nu il prindea pe micul si ultra-defensivul Piturca un cadru langa batranul Aragones jucand un fotbal total.

Poate peste 2 ani va fi mai bine.

P.S. Apreciez gluma lui Cornel Dinu care dupa ce a spus ca Nicolita este poate cel mai slab jucator intrat titular de la Euro, replicandu-i-se ca a alergat mult, s-a aratat convins ca daca trimitem o echipa de postasi sacagii in locul jucatorilor in Africa de Sud iesim campioni mondiali.

De ce sunt circumspect in seara asta

Tuesday, June 17th, 2008

Eu care mereu am fost un optimist incurabil cand vine de fotbal am o presimtire nasoala. Stiu ca scriam zilele trecute ” Batem Olanda”, dar evenimentele din ultimele zile ma dezarmeaza putin. In primul rand nu imi place atitudinea federalilor care urla sus si tare ca ne calificam. Daca eu ca suporter imi permit sa zic ce vreau cred ca mai multa retinere din partea lor era mai indicata altfel riscand sa relaxeze jucatorii delasatori si fara expertienta cum sunt Tamas sau Rat. Sper insa ca Piturca va reusi sa ii monteze asa cum trebuie ca sa nu ratam aceasta sansa unica aparuta de unde ne asteptam mai putin.

In acelasi timp sunt circumspect pentru ca se bate prea mult moneda pe cine baga in teren Van Basten. Titularii de drept cred ca ar intra mai relaxati decat cei uitati pe banca de rezerve desi sunt super-vedete ca Huntelaar sau Robben. Lupa este pusa pe olandezi iar italienii simtind victoria in fata Frantei ( sa vedeti ce surpriza va fi) au pus o presiune imensa prin tot felul de scrisori deschise precum cea a lui Sacchi sau mesajul lui Maldini. Noi trebuia sa intalnim o Olanda relaxata si neaflata in tirul presei.

Ma nemultumeste echipa pe care o pregateste Piturca cu Ghionea, Cocis si Nicolita. Avem din start in teren 3 jucatori care nu au valoare de un astfel de european. Daca fostul jucator a lui Sheriff poate avea o explozie victorioasa ( desi ma indoiesc ) ceilalti 2 sunt depasiti de situatie complet. O sa imi spuneti ca Nicolita alearga.OK. Eu vreau fotbalisti nu atleti. S-a vazut in meciul cu Italia cat de prost a intrat si nu am motive sa cred ca va fi astazi altfel

Ultimul motiv este ca am eu o presimtire proasta:). Sa dea Dumnezeu si sa ma insel iar diseara sa iesim in sfarsit in centrul orasului sa sarbatorim. Dupa cum zicea si Crisa : Trebuie sa batem ca meritam!

Batem Olanda

Sunday, June 15th, 2008

Toata lumea freamata daca Van Basten va baga “rezervele” sau va merge in continuare pe mana titularilor in ideea de a-i nu scoate din joc pe acestia. Din punctul meu de vedere e evident ca vor apare macar 5-6 jucatori noi, dar fete cunoscute: Robben, Van Persie, Huntelaar, De Zeuw. Nu stiu insa cat de bine e pentru noi intrucat toti sunt jucatori odihniti in comparatie cu baietii nostri si mai mult decat atat cauta sa prinda un loc de titular. Robben si Van Persie sunt si mai periculosi pentru au marcat in fata Frantei si vor cauta sa aiba continuitate pentru a juca titulari in sferturi.
Nu cred insa ca acest lucru ar trebui sa ne ingrijoreze. Mult mai spinoase sunt problemele pe care noi le avem. Accidentarea lui Radoi il scoate pe acesta din joc. Nu sunt cel mai mare fan al sau, dar a facut un european remarcabil. In locul lui aproape sigur va aparea tot Dica cum speram si inaintea meciului cu Italia. E drept ca acesta nu a fost stralucitor insa chiar si numai prin pozitionarea la anumite faze, mult mai infata ca Radoi imprima atacului nostru o putere mai mare. Cu Dica in teren castigam inca un om periculos in careu.
In aparare sper sa am norocul sa ghicesc iar schimbarile si Goian va fi inlocuit de Radu Stefan. Foarte mobil si exact, introdus titular in locul lui Goian cu Muntenegru cred ca aceasta ca fi alegerea selectionerului desi toata lumea merge pe ideea cu Ghionea. Imobil si rudimentar sunt doar doua din motivele pentru care Piturca trebuie sa nu il aleaga.
In atac cred ca Nico e gata. A alergat mult si cu folos in primele 2 meciuri si daca Marica e recuperat va apela la el. Daca nu, solutia cu Marius Niculae e la fel de viabila mai ales ca apararea olandeza e slabuta. Atat Italia cat mai ales Franta au avut numeroase ocazii, dar s-au lovit de un Van der Saar fara varsta. Cred ca e cel mai bun portar de la Euro.

Concluzionand, am convingerea ca si un egal sau o infrangere ne duc mai departe. Italia si Franta vor remiza cu goluri si tind sa cred ca daca una din ele va invinge aceea va fi Franta. Merg pe mana Frantei pentru ca l-am vazut pe Domenech mai nebun decat Donadoni. In plus presiunea mai mare e pe italieni carora le-a suierat glontul pe la ureche la penalty-ul lui Mutu. Daca Domenech va face chipa corect si nu vor mai intra Govou, Gomis sau alti Buffoni cred ca Franta ii va prinde pe italieni avansati si aruncati in atac si ii vor invinge. Romania bate Olanda insa si mergem la brat mai departe asteptand meciul cu Spania.

Te iubesc Mutu

Friday, June 13th, 2008

A fost inger si demon. De undeva de sus bunica sa i-a zis sa urmareasca mingea respinsa de Zambrotta. A fost 1-0…chiar si pentru un minut a fost cel mai frumos lucru. Dupa 4-1 al Olandei a fost asa cum prevedeam si Franta e in afara calculelor.Jucam al doilea meci si chiar si un egal ne poate duce mai departe daca Italia face egal cu Franta:)

Romania merge mai departe! Te iubesc Mutu!

De ce face Piturca doua schimbari in echipa

Wednesday, June 11th, 2008

Este mai mult ca sigur dupa cum banuiam inca de dupa primele meciuri din grupa ca Piturca nu va mai apela la Cocis. Nici defensiv nu joaca extraordinar si asa cum sublinia bunul si vechiul meu prieten Iomisaici e folosit prea in spate pentru ce stie el sa joace. As merge mai departe si as observa ca nici nu are capacitatea fizica sa duca la bun sfarsit cu succes atat faza defensiva cat si cea ofensiva. In conditiile acestea si pe fondul unui prim joc slab, Cocis va fi inlocuit cu Codrea. Mutare inspirata din punctul meu de vedere intrucat Codrea desi este un mijlocas defensiv prin excelenta ajuta mai mult la constructie decat Radoi sa zicem desi recupereaza poate chiar mai mult. Codrea a jucat coordonator anul acesta la Siena in cateva meciuri si nu a facut-o rau ceea ce ma face sa am incredere ca introducerea sa nu va fi una ce tradeaza un joc si mai defensiv propus de Piturca ( cum credea in seara acesta la TVR Dan Petrescu) ci doar unul mai mobil si mai periculos in atac.

Cealalta schimbare poate la fel de logica e introducerea lui Florentin Petre in conditiile in care italienii nu ne mai propun o morisca ucigatoare precum cea frantuzeasca Abidal-Malouda astfel ca atletii trebuie sa lase loc fotbalistilor. Petre este iarasi un castig pentru atac ceea ce imi demonstreaza ca Piturca va face ceea ce nu ii sta in fire, va fi mai curajos.

La fel de convins sunt ca ii va da libertate mai mare lui Mutu desi Zambrotta e cel putin la fel de periculos ca Sagnol. De partea cealalta Donadoni sunt convins ca va schimba mijlocul mortaciune si aproape putrezit imprumutat de la o echipa ce joaca doar in Cupa Uefa din sezonul urmator Gattuso-Pirlo-Ambrosini. Avem noroc ca Donadoni este la fel de idiot ca Domenech si mai mult ca sigur va renunta doar la unul, la Ambrosini in favoarea lui De Rossi ( desi personal mi se pare mai periculos Perotta). In rest cred ca in centru apararii va intra un alt fundas slab Chiellini care va alcatui alaturi de Barzagli cea mai slaba defensiva a Italiei de mai bine de 10 ani incoace. Il va muta pe Zambrotta la locul lui pe dreapta pentru a-l bloca pe Mutu ( stiut fiind faptul ca Mutu l-a scos din tenisi pe Panucci in meciul direct din Serie A) si il va baga pe stanga pe Grosso pe partea caruia va fi o paine de mancat stiut fiind faptul ca il prind fazele foarte avansat. In atac va renunta probabil la Di Natale in favoarea lui Del Pierro care a intra foarte bine in meciul cu Olanda, dar va pastra o alta mana moarta Camoranesi. Nici macar Buffon nu mai e ce a fost odata de cand cu problemele la coloana.

Sintetizand, semnele sunt bune din punctul meu de vedere si daca nimic neprevazut nu se intampla pana la ora meciului intram pe teren in fata unei echipe care macar pe hartie e sub cea a Frantei. Este loc de cel putin un punct daca atacam aducand mai multi oameni macar spre careu daca nu in interiorul acestuia si ne aparam ca in meciul cu Franta.

Concluzii dupa primele meciuri din grupe

Wednesday, June 11th, 2008

 

   In primul rand cu placerea de a fi vazut  un fotbal frumos.Adevarat. Mai mult decat atat, am convingerea ca odata trecuti peste tracul primul meci, jocurile vor si mai incancenate, existand deja echipe care joaca un al doilea meci de totul sau nimic: Italia,Elvetia, Austria, Turcia sau Polonia. Pana sa ajungem la joc, mi-a placut atmosfera unde suporterii adversi stateau unii langa altii fapt ce nu i-a impiedicat sa cante impreuna. Se simte ca e o competitie doar cand se joaca , in rest totul e o mare sarbatoare asa cum ar trebui sa fie “cel mai frumos lucru din lume” dupa cum bine zicea antrenorul croat. Se spune ca sunt peste 30.000 de turci, 25000 de polonezi si tot atatia suedezi si nemti. Mare pacat ca stadioanele elvetiene si austriece nu pot gazdui pe absolut toti si sunt nevoiti sa vada meciurile pe ecranele amenajate in centrele oraselor. Oficialii UEFA au anuntat ca cele din Polonia si Ucraina de peste 4 ani vor fi mai incapatoare. Va puteti inchipui cati romani vor merge, aici aproape…daca peste 12000 au ajuns in capatul celalalt al Europei in Elvetia?

 

   Strict fotbalistic vorbind au fost meciuri interesante, dar destul de inchise antrenorii nedorindu-si sa riste sa intre in al doilea meci cu 0 puncte. Astfel am vizionat un Romania-Franta pentru care cuvantul ermetic nu este deajuns pentru a descrie meticulozitatea cu care s-au aparat si prudenta cu care au atacat cele 2 echipe. Haideti sa vedem mai bine ce s-a intamplat in fiecare grupa.

 

   Grupa A: Cehia-Elvetia 1-0

                 Portugalia-Turcia 2-0

   Scurt si cuprinzator. Elvetienii desi au fost mult peste cehi au dat dovada de naivitate si au luat un gol stupid. Gazdele vor juca in al doilea meci cu cealalta infranta a primei etape Turcia pe care garantez ca o vor invinge din 2 motive: joaca mai bine si arbitrii ii vor impinge puternic de la spate. Portughezii vor defila si in al doilea meci si vor intalni in ultima etapa o Elvetie care va avea nevoie de victorie daca nu chiar si de egal pentru a se califica. Pronostic: Portugalia locul 1, Elvetia locul 2.

 

     Grupa B: Austria-Croatia 0-1

                   Germania-Polonia 2-0

 

    Foarte interesanta grupa desi se pune in discutie doar locul 2, prima pozitie fiind acontata deja de Germania. Polonia in ciuda infrangerii a evoluat foarte curajos si ofensiv,dar au avut o aparare prea batrana si lenta pentru un atac cu Klose, Gomez si Podolski ceva mai retras. Dincolo Austria s-a miscat iarasi foarte bine asemenea celeilalte gazde, dar din nou au cazut prada lipsei de experienta fiind invinsi de penalty-ul lui Modrici. Pronostic: Germania locul 1, Croatia locul 2.

 

   Grupa C: Romania-Franta 0-0

                  Olanda-Italia 3-0.

   Multe nu mai sunt de spus. Romania ae nevoie de un egal cu Italia si dincolo Olanda sa invinga Franta, rezultat ce ar fi normal. Nu e exclus sa se ajunga si la o egalitate de puncte in 3 Italia Franta si Romania, dar nu ne-ar avantaja. Mi se pare f.greu daca nu luam cel putin un punct cu Italia sa mergem mai departe. Daca facem egal cu Italia si in meciul doi bate Franta grupa se impute de tot. Am sa postez in preziua meciului cu Italia toate calculele posibile.Pronostic : Olanda pe 1 si Romania pe 2 :)

  

    Grupa D : Spania-Rusia 4-1

                    Suedia-Grecia 2-0

    Spania a batut o nationala a Rusiei de 3 lei. Nici nu merita comentat rezultatul cu exceptia mentionarii primului Hattrick de la CE realizat de extraordinarul jucator al Valenciei David Villa. In al doilea meci, simpaticii greci care au inceput cu trei taietori de lemne in aparare : Antzas si Kyrgiakos 1.92 si Dellas 1.96 au cazut la sutul lui Ibrahimovic un alt jucator urias si la propriu si la figurat. Comic al doilea gol al suedezilor:). Cea mai clara grupa. Pronostic: Spania pe 1 si Suedia pe 2.

 

   Cam acestea ar fi concluziile mele dupa primele meciuri din grupa. Astept cu nerabdare astazi sa ii vad pe elvetieni cum ii bat pe turci si portughezii pe cehi:)

   

Ce ne ramane dupa Franta-Romania 0-0

Tuesday, June 10th, 2008

Calcule.Multe calcule. M-am pierdut aseara incercand sa deslusesc cea mai buna varianta pt Romania dupa ce Olanda a zdrobit Italia, rezultat foarte prost pentru noi. Campionii mondiali isi joaca astfel ultima sansa cu Romania, vineri pe 13. Altfel intrau italenii in meci cu 3 puncte decat cu o, dar asta e va fi subiectul unei alte postari.

Ce am vazut aseara poate fi judecat din doua perspective.: cea de scurta durata, cu privire efectiv la joc, care e una mediocra si o alta, putin mai complexa care se refera la urmatoarele meciuri. Am jucat bine. Nu e facil sa joci cu vicecampioana si campioana mondiala la doar 4 zile…iar sa risti sa intri intr-un meci cu Italia avand 0 puncte, venind tot dupa o infrangere e sinucidere curata. Piturca a fost prudent si foarte bine a facut. Am jucat foarte bine in aparare, unde Rat si Goian au jucat aproape perfect. La mijloc Radoi si Chivu au jucat sigur in timp ce Nicolita a muncit exact cat era nevoie sa ii inchida pe Abidal si Malouda. Am lasat cativa jucatori mai la urma pentru ca sunt niste mentiuni speciale la acestia.

Lobont: Mi se pare foarte nesigur. Simte ca Marius Popa si Stancioiu nu sunt concurente reale si de aceea era nevoie de Dani Coman ( care e peste Lobont dupa parerea mea)

Tamas: Lent si stangaci. Inchide bine, se pozitioneaza multumitor insa surprinzator pentru mine e mai lent decat Goian. Penalty-ul facut in meciul cu Muntenegru nu a fost o intamplare.

Contra: I s-au dat sarcini mult prea defensive pentru potentialul lui. Nu intamplator golurile si meciurile bune le Getafe au fost facute din postura de mijlocas dreapta si nu fundas cum il aseaza Piturca.

Cocis: Nu imi place deloc. A fost principalul motiv pentru care nu am avut faza de poarta, iar singurele mai de Doamne ajuta au venit dupa urcari ale lui Chivu sau Radoi. E inconsistent si lipsit de vlaga. Poate ii pozitionat un pic prea defensiv. Nu cred ca mai prinde titular meciul cu Italia.

Mutu: A intra prea nervos in meci probabil si dupa supararile din saptamana meciului. Ramane insa acelasi jucator de geniu care se diferentiaza de ceilalti si cand joaca mai slab ca aseara. Preluari din alergare, pase cu calcaiul sau solutii foarte bune din pozitii extrem de grele sunt apanajul unui geniu ca Mutu. VA STRALUCI CU ITALIA!

Niculae: Favoritul meu din motive bine stiute. Capacitate de efort uriasa, executii bune, foarte putin jucat din pacate. Am convingerea ca Piturca va incepe cu el si in meciul cu Italia mai ales ca a vazut si el cat de lenti sunt Barzagli si Materazzi ( daca va juca).

Sintetizand, e un rezulat bun pentru Romania care cu un egal cu Italia si o victorie logica a Olandei in fata Frantei ne duce in proportie de 50% in sferturile de finala. Procentul nu e intamplator, maine probabil urmand sa postez toate calculele favorabile unei calificari a echipei noastre.

P.S. ABSOLUT ULUITOR MOMENTUL INTONARII IMNULUI CAND ROMANII DIN TRIBUNE SI TRICOLORII AU CANTAT DIN TOTI RANUNCHII CUM NU A FACUT-O NICI O NATIUNE PANA ACUM LA CE. ACEL MOMENT PENTRU MINE A FOST INALTATOR.

Franta-Romania

Sunday, June 8th, 2008

 

    Am inceput prost intrucat toti “marii comentatori” din Generatia de Aur ( ce tampenie! ) si dn presa au avut grija sa bata toba spunand ca nu avem nici o sansa daca nu ne aparam si mergem cu contraatacul. Eu nu cred in aceasta teorie intrucat am avut posibilitatea sa urmaresc toate amicalele Frantei si ce am vazut a probat contrariul. Columbia a jucat un fotbal  bun mai ales in a doua repriza si nu s-a aparat foarte aglomerat niciodata indiferent ca numele adversarilor erau Henry ( va fi deziluzia campionatului ) sau Benzema. Fara indoiala ca va trebui sa fim atenti la Ribery sau la cuplul Abidal-Malouda, dar am convingerea ca Piturca va gasi o formula de joc care sa puna presiune in faza de atac pe greoiul cuplu de fundasi Thuram-Gallas.

 

    Henry nu s- a antrenat decat aseara, dar va fi titular fara indoiala.Probabil cu Benzema. Acum cateva zile aveam o mare problema intrucat constientizam ca Goian va fi omul de marcaj al mult mai agilului Benzema. Azi a aparut zvonul conform caruia va aparea Codrea in locul lui Cocis. Posibila mutare a lui Piturca a fost disecata in 100 de feluri. Din punctul meu de vedere ar fi o mutare geniala din mai multe motive. Piturca realizeaza ca Goian nu poate face fata lui Benzema iar prin mutarea lui Codrea, mai defensiv in locul unui Cocis mai ofensiv cauta sa preia din atributiile lui Chivu sau Radoi care vor trece la marcaj la Benzema urmand ca Goian sa faca dublajul la acesta. Mai mult decat atat Goian ramanand fara om direct poate face si dublajul atat de necesar la Rat care il va avea adversar direct pe Ribery.

 

   Pierderile unei astfel de ecuatii nu sunt foarte mari. Pierdem un om de atac slabut cum e Cocis si castigam un muncitor cum e Codrea iar din punct de vedere tactic rezolvam doua din cele mai spinoase probleme: marcajul la atacantul Lyonului si dublajul la Ribery. Pierderile sunt atenuate si de faptul ca Makelele este mai putin prezent pe faza de atac decat Toulalan ( pe care eu il gasesc genial) astfel ca nu pierdem prea multe in ofensiva.Simplu,nu? Sper ca Piturca sa aiba intelepciunea sa aleaga aceasta formula. In rest nu sunt multe de adaugat cu exceptia faptului ca gasesc varianta cu D.Niculae mult mai potrivita unui M.Niculae rigid in conditiile in care avem nevoie de viteza pt a-i depasi pe Thuram si Gallas.

   Doamne ajuta si Hai Romania!

P.S. Se merge cu Nico in atac si Cocis. Nu e rau, dar pentru asta cel care va veni in marcaj cu Benzema, probabil Chivu tre sa fie foarte atent. Eu as fi jucat cu Radoi in marcaj la Benzema si cu Goian “la maturat” in spate intrucat Chivu e mai util pe faza de atac. Vom vedea.