Un alt exemplu edificator cu privire la nenorocirile de care sunt capabili rusii. Un argument istoric de tinut minte.

Ieri am stat de vorba cu Alex Ciobanu printre altele si despre pericolul rusesc care paste zona din jurul Marii Negre. Nu acum, poate peste cativa zeci de ani. Am incercat sa ii explic ca rusii, pe langa faptul ca undeva in sub-constientul lor vor pastra mereu eticheta de sovieticii, sunt singurul popor care are atat la nivelul mentalului colectiv ca stat, dar si unitar la fiecare cetatean in parte pastreaza acea tendinta expansionista. Daca nu e teritoriala ca acum acum 50-60 de ani, e economica sau doar asa de dragul muschilor. Alex s-a declarat sceptic din punctul asta de vedere asa incat am cautat sa ii ofer un exemplu care sa imi sustina afirmatiile, sa il conving macar un pic de veridicitatea impresiilor mele. ( neautorizate si mai degraba amatoare, e drept)

Noul numar din “Historia” aduce in prim-plan un subiect despre care stiam in mare, dar care mi-a starnit interesul. Masacrul de la Katyn din primavara anului 1940 este poate cel mai sangeros eveniment din cel de-al doilea Razboi Mondial si este o pilda care nu trebuie uitata. In septembrie 1939 Armata Rosie patrunde in Polonia si multi militari si civili cad prizonieri fiind dusi ulterior in temnite din Ucraina sau Bielorusia. Au intrat pe mana NKVD-ului care i-au anchetat timp de mai multe multe luni iar deznodamantul a fost sumbru. TOTI cei peste 14.000 de prizonieri au fost executati dupa un ritual absolut diabolic, fiind facute liste cu fiecare, data cand urmau sa fie impuscati si locul unde trebuiau ingropati.

Cum era si normal dupa o perioada se declanseaza un important conflict diplomatic intre sovietici si nemti fiecare acuzandu-se de moartea polonezilor. La scurt timp au fost implicate si Marea Britanie si Statele Unite. Dupa mai multe inspectii ale Crucii Rosii si a unei mari echipe formate din doctori specialisti din peste 10 tari s-a ajuns la concluzia ca au fost omorati de arme si de baionete cu 3 lame utilizate doar de sovietici. Cruzimea a fost recunoscuta in cele din urma de conducatorii rusi, care insa au refuzat chiar si dupa 1990 sa recunoasca tot evenimentul ca fiind un genocid. Mai mult decat atat in 2005 acestia declara ca “nu se poate discuta nici despre crime de razboi sau crime impotriva umanitatii cu atat mai putin despre un genocid asa cum doresc omologii nostrii polonezi”.

Toate povestea nu are nevoie de nici un comentariu, dar reactia Rusiei de acum 3 ani cred ca este edificatoare cu privire la modul de a reactiona a Rusiei. De asemenea as vrea sa va mai redau parerea fiului lui Stalin, Iakov, aflat la acea vreme in captivitate la Lubeck despre oroarea din primavar anului 1940: “De ce atatea tanguiri pentru 10.000 sau 15.000 de polonezi? La colectivizarea Ucrainei au pierit 3 milioane de oameni.Ce treaba am avea noi cu ofiterii polonezi…Intelighentia era elementul cel mai periculos pentru noi, de ea trebuia sa scapam”. Fara cuvinte…

2 Responses to “Un alt exemplu edificator cu privire la nenorocirile de care sunt capabili rusii. Un argument istoric de tinut minte.”

  1. Alex Ciobanu Says:

    Vlad intradevar rusii au fost din totdeauna o mare putere pe scena internationala. Dar …vezi tu…acuma in sistemul international exista un echilibru de puteri. Conflictele actuale au in spate interese economice. Mai mult exista protocoale stabilite in sistemul international, exista aliante care au facut posibile aceste protocoale. Rusia va ramane un factor decisiv in relatiile internationale, dar totodata nu trebuie sa ne asteptam ca Rusia sa faca ce vrea pe scena internationala, pentru ca risca foarte mult. In fine…discutiile sunt luni pe aceasta tema.

  2. admin Says:

    Nah..avem pareri diferite. Eu cred ca e cazul sa privim conflictele internationale si contactele diplomatice cu o mai mare atentie si sa nu ne inchipuim ca razboaiele sunt doar ceva din tineretea bunicului…pentru ca vedem ca se intampla.

    Protocoale si aliante au existat si atunci. Fara indoiala ca exista si acum pacte ascunse ca acum 80 de ani…si dupa cum iti ziceam si in emisiune cred ca interesele economice sunt si acum mascate sub aceste doleante de natura nationala. Asta nu inseamna ca gasesc situatia actuala asemenatoare sau ca suntem in pragul unui Razboi Mondial. Incercam sa fac doar niste consideratii de natura istorica.

Leave a Reply